Tata Uita scris de W. Livingston Larned – Dale Carnegie a redat in cartea sa Secretele Succesului aceasta scrisoare scrisa de un tata, fiului sau.
Mi-a plăcut foarte mult si am redat-o si eu in blogul meu pentru cei care la fel ca si mine trag învățăminte din cărți si din lecțiile de viata ale oamenilor.
Lectura plăcuta iți doresc.
„Asculta-ma fiule: iți vorbesc in timp ce dormi, cu o mânuța sub obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar câteva minute, pe când imi citeam ziarul in biblioteca, am fost înăbușit de remușcări. Am venit lângă patul tau cu un profund sentiment al vinei.
Iată la ce ma gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te imbracai pentru scoală pentru ca te-ai șters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curățat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale.
Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, iți puneai coatele pe masa. Iti ungeai pâinea cu prea mult unt. Si când te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai întors, mi-ai făcut cu mana si mi-ai spus: „Pa, tati!”, iar eu m-am încruntat si ti-am răspuns: „Îndreaptă-ti umerii!”
Apoi a reînceput totul in aceeași după-amiaza. Întorcându-ma de la serviciu, te-am spionat; stăteai in genunchi si te jucai cu biluțele. Sosetele iti erau găurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducându-te acasă cu forța. Sosetele costau bani – si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata!
Iti amintești, mai târziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri?
Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai șovăit in pragul ușii.
„Ce vrei?” m-am răstit.
N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sărutat, cu mânuțele tale mici încolăcite in jurul gatului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuși ti-a dăruit-o si pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat, tropăind ușor pe scări.
Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini si am fost pătruns de o groaza cumplita. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu ca nu te iubeam; dar ceream prea mult de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi vârsta.
Si era atâta bunătate, frumusețe si adevăr in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desăvârșita ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale. Toate astea se adunaseră in impulsul tau de moment de a te năpusti sa ma săruți si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu contează in aceasta seara. Am venit la căpătâiul tau pe întuneric si am îngenunchiat acolo, rușinat!
E o ispășire palida, știu ca n-ai înțelege toate astea dacă ti le-as spune când ești treaz. Dar maine o sa fiu un tătic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade când razi si tu. O sa-mi mușc limba înainte sa te cert. O sa repet mereu, ca într-un ritual: „Nu e decât un pusti – un băiețel si nimic mai mult.”
Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un bărbat. Si totuși, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in pătuțul tau de copil, imi dau seama ca nu ești decât un copilaș. Pana mai ieri te purta mama in brate si iți odihneai căpșorul pe umărul ei. Ti-am cerut prea mult, mult prea mult”.
In loc sa-i condamnam pe oameni, sa încercam sa ii înțelegem. Sa încercam sa ne dam seama de ce fac ceea ce fac. Aceasta atitudine este mult mai utila si mai interesanta decât critica: ea trezește compasiunea, toleranta si bunătatea.
“A le ști pe toate înseamna a le ierta pe toate”
Dumnezeu iartă totul – de ce tu si cu mine am proceda altfel?
Si iată primul Principiu a lui Dale Carnegie – Nu critica, nu condamna, nu te plânge.
Distribuie dacă ti-a plăcut.
